Au trecut 40 de ani de la primul zbor comercial Concorde

de: Bogdan Cristea
21 01. 2016

Pe 21 ianuarie se împlinesc 40 de ani de la primul zbor al avionului Concorde.

În anul 1976, avionul Concorde a început să efectueze pentru prima oară curse comerciale, pe rutele Londra-Bahrain și Paris-Rio (via Dakar). Concorde a fost rezultatul unui acord încheiat între Franţa şi Marea Britanie prin care se prevedea ca Aérospatiale (Franţa) şi BAC Concorde (Marea Britanie) să fabrice un aparat de zbor supersonic. Acesta trebuia să fie capabil să transporte pe distanţe mari și la viteze mari aproximativ 100 de pasageri.

Avionul Concorde a avut, însă, și unele probleme, care au dus la moartea mai multor oameni, iar în 2003 a zburat pentru ultima dată. Concorde reușea să parcurgă distanța dintre Londra și New York în aproximativ trei ore și jumătate. În curând, această durată ar putea fi redusă la numai o oră, dacă este să dăm crezare unor zvonuri apărute în urmă cu ceva vreme.

Airbus ar fi primit un patent în Statele Unite pentru un avion hipersonic capabil să circule cu viteze de 4,5 ori mai mari decât cea a sunetului și care va ajunge la Paris la San Francisco în trei ore. În patent, cei de la Airbus au menționat că este vorba despre un ”vehicul zburător cu o aripă delta plasată pe fiecare parte a fuzelajului și un sistem de motoare capabil să îl propulseze”.

Și NASA a dat de înțeles că ar fi interesată de dezvoltarea unui avion asemănător modelului Concorde. Peter Coen, șeful proiectului pentru deplasare cu viteză supersonică din cadrul NASA, a spus că marile dezavantaje ale zborului cu un avion supersonic au fost boom-ul sonic provocat când depășea bariera sunetului și undele de șoc cauzate de același fenomen. De asemenea, mai sunt pe listă și consumul de combustibil, zgomotul generat la aterizare și decolare și poluarea. Ceea ce NASA vrea să facă este să reducă impactul asupra ozonului și să îmbunătățească motoarele. Puteți afla mai multe despre planurile lor aici.